joi, 16 aprilie 2015

prin credință avem speranță

Toată lumea are o idee despre lumea în care trăim. Fiecare are teoria lui despre originea și scopul vieții, despre apariția omului, despre menirea noastră pe pământ. Majoritatea aderă la teoriile altora, iar câțiva – mai puțini la număr – își formează propriile teorii bazate pe experiență și cercetare. Dar adevărul este că nimeni nu știe cu adevărat. Avem intuiția unor lucruri și cunoștință despre altele, dar nu putem spune că știm destul pentru a explica toate misterele ce ne înconjoară.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Universul în care trăim e ca un puzzle. Putem pune anumite piese în așa fel încât să se potrivească, dar întotdeauna vom avea alte piese lipsă. Pavel însă ne spune că va veni o vreme când vom cunoaște tot adevărul și nimic nu va rămâne ascuns. Atunci vom vedea puzzle-ul ca un întreg și nu doar sub formă de piese disparate. Atunci se va ridica vălul ce acoperă misterele vieții și vom putea privi „față în față” răspunsul la toate întrebările noastre.
Nu e nimic rău în a căuta răspunsuri și soluții. Sau cum zic unii, Dumnezeu ne-a dat mintea să o folosim. Dar pentru a evita frustrarea de a privi mereu într-o oglindă întunecoasă, trebuie să învățăm să luăm viața așa cum e și să o trăim fără să ne punem întotdeauna întrebări sau să încercăm să-i descifrăm misterele.
Prin exemplul și vorbele Lui, Isus ne învață că există cel puțin trei lucruri mai importante decât „a înțelege”: „a crede”, „a face” și „a iubi”. A crede - pentru că prin credință avem speranță și credința ne poate ajuta să înfăptuim lucruri mari. A face – pentru că e mai de preț zâmbetul pe care un gest sau o faptă de-a noastră îl aduce pe chipul cuiva decât o mie de cărți citite. A iubi – pentru că dragostea sfidează timpul și ne transpune în eternitate , fiind singura virtute.
Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei