Sunt întâlniri pe care mulți oameni eșuează a le recunoaște ca atare, spre paguba lor. Cu totul distinctă mi se pare întâlnirea pe care Samuel i-o dă lui Saul (1 Samuel 10:8). Nu-mi amintesc altă întâlnire, care să fi fost condiționată de o perioadă de așteptare la fața locului. Profetul pretindea împăratului să sosească la locul întâlnirii cu o săptămână înaintea lui și să-l aștepte acolo. Cu adevărat, o întâlnire ciudată!
Recitind versetul citat mai sus, găsim în el o poruncă (întâlnirea), o condiție (așteptarea) și o promisiune (”și-ți voi spune ce ai să faci”). Mai cu seamă promisiunea mi se pare de o importanță aparte. A-ți spune Dumnezeu, prin trimisul Său, ce ai de făcut, este un har de care nu mulți oameni au parte, cu deosebire necesar lui Saul, care, ca primul împărat al lui Israel, era lipsit de experiența guvernării.
Vremea trece pentru el, lucrurile prezise anterior de profet se întâmplă întocmai pentru o vreme, apoi nori negri încep a se învălmăși amenințători pe cerul națiunii. Scadența se apropie pentru tânărul împărat și focul se încinge în cuptorul încercării. Cu cât mai înaltă misiunea încredințată, cu atât mai greu testul prin care omul este cântărit.
Se spune că, în secolul al 11-lea, regele Henrik al Bavariei, sătul de viața de curte și presiunile slujbei de monarh, se duse la Richard, starețul mănăstirii din apropierea palatului, și ceru să fie primit în viața monahală, hotărât a-și petrece restul vieții ca simplu călugăr (cât de aproape, totuși, de la monarh la monah!).
– ”Înțelegi, măria ta”, i se adresă starețul, ”că în mănăstire cerința de bază este ascultarea fără crâcnire?”
– ”Înțeleg”, răspunse regele. ”Voi asculta de dumneata, după cum te va călăuzi Christos”.
– ”Dacă-i așa, am să-ți spun ce să faci”, continuă starețul. ”Întoarce-te la tron și slujește cu credincioșie lui Dumnezeu, acolo unde te-a așezat”.
Cum avea să acționeze Saul în fața crizei iminente și încotro avea să-și îndrepte privirile după ajutor? În jurul lui situația era disperată, ”Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânși de aproape și s-au ascuns”, care pe unde a putut, în timp ce ”Unii Evrei au trecut Iordanul”, fugind de primejdie. Între timp, ”Saul era tot la Ghilgal și tot poporul de lângă el tremura”.
Saul face lucrul cerut de la el, așteptând la Ghilgal, până într-a șaptea zi, dar cum”Samuel nu venea la Ghilgal și poporul se împrăștia de lângă Saul”, situația se complică. Era ziua sorocită pentru întâlnire, filistenii amenințau cu atacul, împăratul se vedea strâns din toate părțile, în timp ce luptătorii lui dezertau cu grămada. Tensiunea creștea cu fiecare ceas. Saul nu zărea nici o portiță de scăpare și speranța de a-l vedea pe Samuel sosind scădea vertiginos. O decizie se impunea fără zăbavă; a continua să aștepte cu credință în promisiunea omului lui Dumnezeu, ori a-și lua soarta în propriile mâini, lucru care presupunea asumarea unor drepturi care nu-i reveneau lui.
După cum vedem noi, retrospectiv, situația, înțelegem că întârzierea profetului însemna testul credinței împăratului. Dar omul în cauză nu mai vede lucrurile cu claritatea prevestită în versetele 10:6-7. Ochii lui nu văd decât primejdia. Alternarivele sunt numai două. Își amintește de jertfele promise de profet și se agață cu dipsperarea de aceasă idee, ”Atunci, împăratul a zis, „Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțumire„ și a jertfit arderea de tot”, în locul lui Samuel.
Credința se exprimă și se probează prin ascultare. Nate Saint, unul din cei cinci misionari uciși de indienii Auca din Ecuador prin anii 1950, mărturisea că viața lui nu s-a schimbat cu adevărat până când n-a înțeles și acceptat faptul că ascultarea nu este o opțiune de moment, ci o decizie de nestrămutat, făcută în avans.
Când biruința constă în ascultare, oamenii continuă a se lăsa impresionați de circumstanțe. O jertfă nu este primită, când se vrea a fi un substitut pentru ascultare, căci ”Ascultarea face mai mult decât jertfele …” (15:22). Nu ne grăbim a-l condamna pe Saul, ca să nu ne osândim singuri, știindu-ne vinovați de atitudini similare, în felul cum ne raportăm la poruncile lui Dumnezeu.
Stăpânul are dreptul să testeze pe rob, iar acesta are libertatea să nu asculte, dar nu fără să sufere consecințele deciziilor sale. Ascultarea nu înseamnă doar credință, ci și dragoste (Ioan 14:15, 21). Ascultarea fiind o chestiune de alegere, a nu asculta de Dumnezeu înseamnă, automat, a asculta de vrăjmașul Lui. Aflăm din versetul 28:6 că Dumnezeu sistase orice comunicare cu Saul. Disperat și confuz, împăratul apelează la ocultism.
Ezitarea credinței, tradusă în neascultare, va constitui și pentru noi o întâlnire ratată cu Dragostea.
