Acesta a venit la Isus, noaptea.
Noaptea ascunde o mulţime de lucruri ce ziua pot fi văzute cu uşurinţă.
Cu pelerina pe umeri, Nicodim putea fi uşor confundat cu o femeie, sau cu oricine altcineva.
Noaptea estompează fineţea trăsăturilor, conturul exact. Probabil că bărbatul acesta proeminent nu a vrut să fie recunoscut.
I-o fi fost ruşine să fie văzut vorbind cu Domnul Isus.
El, fariseul decent, stilat, curat, preţuit şi stimat, vorbind cu rabinul acesta care nu are nici pedigree, nici şcoală, nici obiceiuri prea decente (petrece timp cu vameşii, păcătoşii şi cu prostituatele!)
Noaptea este de asemenea mai multă linişte.
Şoaptele se aud mai bine, zgomotele care ne perturbează atenţia în timpul zilei se liniştesc în timpul nopţii.
Noaptea nu trebuie să strigi la celălalt pentru a fi auzit.
Noaptea este timpul când ne năpădesc gândurile şi îngrijorările. Atunci avem cel mai tare nevoie de cineva să ne atingă fruntea şi să ne zică: dă-mi mie gândurile tale.
Dă-mi îngrijorările tale.
Eu voi purta de grijă!
Nu-i niciodată durerea atât de intensă ca noaptea!
Dacă te-a durut ceva vreodată, un dinte sau vreun mădular, ştii că noaptea durerea este mai copleşitoare.
Noapte frica este mai puternică.
Orice zgomot te face să tresari.
Noaptea!
Ce mult aşteptăm noi să vină dimineaţa!
Şi cu toate acestea, noaptea e un bun prilej de discuţie.
În doi, fariseul şi rabinul ciudat încep discuţia, dar ziua e atât de diferit!
Atenţia ne este atrasă de atâtea lucruri pe care cade lumina! Atâta zgomot în jurul nostru!
Atâtea distracţii!
Durerile-s estompate de alte lucruri care se înghesuie să ne ocupe mintea şi sentimentele.
Frica a fugit de la noi, deoarece pericolul este mai… vizibil! Zgomotele?
Ne vom întoarce brusc să vedem de unde vin, şi ne vom linişti. Vom vedea că bătaia din geam din timpul nopţii, aceea care ne-a făcut să tresărim noaptea trecută şi să vedem dacă este cauzată de arbustul din faţa casei, care iată, a rămas fără frunze acum toamna, şi care este clătinat de vânt până când, din când în când, atinge fereastra noastră.
După părerea mea însă, cu Domnul poţi să vorbeşti la fel de bine şi noapte, şi ziua!
Noi nu trebuie să strigăm pentru ca El să ne audă.
El este aproape de noi.
Psalmistul zicea:
Psalmi 121:
Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
Trebuie doar să ”venim în prezenţa Sa„ cu încredere, umilinţă şi anticipaţie.
Scriitorul epistolei către evrei spune aşa:
Evrei 10:22
.... să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Tot el ne îndeamnă:
Evrei 4:16
Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Nu ştiu dacă-ţi dai seama că pentru noi s-a deschis o uşă de comunicare şi comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu.
O cale este deschisă pentru apropierea noastră.
Chiar dacă pe Domnul nu-L putem atinge fizic, duhul nostru şi Duhul Său sunt în părtăşie.
Duhul Sfânt cercetează fiinţa noastră, adâncurile noastre.
El citeşte gândurile şi emoţiile mele, El ştie semnificaţia gemetului şi oftatului meu, şi le duce înaintea lui Dumnezeu.
Câteodată când stau pe genunchi şi nici un cuvânt nu-mi iese din gură, Duhul Sfânt este acolo!
El ştie ce este în inima mea şi înainte ca să-mi iese cuvântul pe buze, El ştie, aude şi ajută.
Ce privilegiu!
Domnul care a făcut cerul şi pământul mi-a dat Duhul Său ca să nu mai fiu singur şi neajutorat!
Şi nu trebuie să merg departe, nu trebuie să fac nu ştiu ce scamatorii, nu ştiu ce semne sau să practic nu ştiu ce ritualuri tainice.
Nu!
El e distanţa unui cuvânt, a unei rugăciuni, a unui gând!
Şi este acolo, şi noaptea, şi ziua.
