Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!

Orice religie “de listă” naşte farisei.
 Orice liste de Da-uri şi Nu-uri naşte religii şi ideologii. 
Oamenii se consideră religioşi după mai multe criterii, unul dintre ele este lista. 
Listele bifate reprezintă un posibil mod de cuantificare al neprihănirii.

Coloseni 2:20
 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
  „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”
 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,  au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Isus anulează religia listelor, începînd o răstignire a zapisului cu poruncile, răstignire care va fi desăvîrşită la cruce.

Coloseni 2:14
 A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.



După ce Isus revizitează ironic poruncile pentru a ne demonstra că nu sîntem în stare să le împlinim, continuă prin abordarea cîtorva elemente din viaţa religioasă: milostenia, rugăciunea şi postul în acelaşi ton ironic, deconstruind viaţa religioasă fundamentată pe acte şi fapte realizate la exterior, în văzul oamenilor, pentru a bifa activitatea religioasă necesară şi suficientă.

Un al doilea mod de a ne “măsura” neprihănirea este aprecierea oamenilor, comparaţia.

Tensiunea publică sau privată în viaţa religioasă este folosită pentru a trage încă o dată perdeaua dinspre Sfînta Sfintelor de unde pîndeşte Tatăl, care priveşte în ascuns la ce se întîmplă în inimă cînd faci milostenie, cînd te rogi şi cînd posteşti.

Viaţa religioasă trebuie să fie discretă, nevăzută de oameni pentru a fi răsplătită de Dumnezeu? 
Oare atît de simplu este?

După ce, în momentul în care abordează rugăciunea, Isus ne închide în cămăruţă singuri cu divinitatea, ne prinde într-o cursă, într-un colţ din care este imposibil să mai ieşim cu faţa curată. În felul acesta ne demonstrează că şi atunci cînd credem că ne rugăm cu cea mai mare sinceritate, atunci Îl minţim în faţă pe Dumnezeu Însuşi.