jalea ploilor de toamnă

În satul meu
Cel desfrunzit de case
E toamnă iar.
A câta oară?

În satul meu
Cel desfrunzit de case
Se uită tot mai rar
Pe geam câte-o bătrână
La nimeni ce se duce
La nimeni ce-o să vină
În satul meu
Cel desfrunzit de case.

Cu jalea ploilor de toamnă
Ce picură durerea-nsingurării
Deschid mai des de-acum
Tăcute porţi ale uitării.
Cadavre noi de amintiri
Stau vulturilor pradă
Şi frunze mari de gând
Din crengi înterioare
Au să cadă.

Dar ştiu că-n primăvară
Când somnoros, din iarnă
Se va trezi pământul
Lacrimilor mele,
Ne-om aduna cu toţi avutul
Şi ne-om muta în stele.