Pus în cumpăna divină,
Doamne, cât aş cântări?
Mi-ar fi inima senină
Sau, uimit, aş tresări?!
M-aş ascunde de lumină
Sau, smerit, Te-aş preamări?!
Pus în cumpăna credinţei,
Sunt eu aur curăţit?!
Simt şi-n măduva fiinţei
Cum Calvarul m-a sfinţit?!
Sau, în mreaja neputinţei,
Zac şi-n zori şi-n asfinţit?!
Pus în cumpăna iubirii
Oare cât aş fi de greu?
Port în freamătul trăirii
Flăcări vii din Dumnezeu?!
Sau doar spini, nu trandafirii,
Mişună pe câmpul meu?!
Pus în cumpăna răbdării,
Nu-s cumva găsit uşor?!
Merg pe drumul încercării
Liniştit şi-ncrezător?!
Sau, ca sclav al frământării,
N-am prezent, nici viitor?!
Pus în cumpăna slujirii,
Clar se vede-un chip de rob
Care-n văile cârtirii
Nu aruncă nici un bob?!
Sau, din vasele jertfirii,
N-a rămas decât un ciob?!
Pus în cumpăna dreptăţii,
În ce parte am s-o-nclin?
Sunt vrăjmaş al strâmbătăţii,
Sau sfinţeniei străin?!
Apăr porţile cetăţii,
Sau trădez când gloanţe vin?!
Pus în cumpăna speranţei,
Par un deznădăjduit?!
Sau ofrandă cutezanţei
Inima mi-am dăruit?!
Umblu-n calmul siguranţei
Sau mi-i duhul năruit?!
Cel ce stai mai sus de stele,
Dar pui omul pe cântar,
Dă substanţă vieţii mele
Să nu curgă în zadar:
Pe senin şi-n zile rele
Să trăiesc frumos, prin har!
