.....la nevoie nu gasesti nici unul!
Sa nu gasesti un prieten la nevoie?!...
Este nu doar o concluzie reala, dar este si trista, aratandu-ne ca traim niste vremuri intoarse pe dos…
Cuvinte frumoase, in esenta lor semantica pura:
„prieten”, „frate de sange” sau „de credinta”, sa fi devenit in vremea noastra doar ceata si zgura, vorbe de spoiala, de esenta neloiala?
Dragostea – cuvant atat de dumnezeiesc!
– sa fie doar o vorba spusa de mantuiala si sa fie scoasa dintr-o inima goala?!
Ce vremuri intoarse pe dos! …
Si ma cutremur!
Si strig in rugaciune catre Dumnezeu:
-Da-ne, Doamne, inimi mai miloase si reda-ne bucuria si fericirea partasiei, cu vremuri mai sfinte si bune!
Da-ne, Doamne, suflete sanatoase!
O umbra trista mi se lasase peste sufletul meu, pe cand mintea imi dicta ce scriam mai sus, dar mi s-a luminat de gandul ce m-a strafulgerat, amintindu-mi de un prieten loial ce nu m-a dezamagit, dovedindu-mi ca „un prieten adevarat poate fi ca un frate”...
Deci, concluzia specialistilor nu este valabila intotdeauna!
Au aparut razele de lumina optimiste…
Am avut, in viata mea pana acum, sute si sute de prieteni.
Cu unii eram legat sufleteste, de parca am fi fost frati, caci am fost, la bine si la rau, impreuna ani si ani de zile.
As putea spune ca am crezut ca-mi sunt toti prieteni adevarati…
Si am multi prieteni, dar nu stiu cati dintre ei sunt si „pentru la nevoie”!...
Unul dintre ei, insa, mi-a dovedit ca a ramas prieten de o viata…
Starea de multumire sufleteasca intensa si deplina –
fericirea – este un sentiment profound si o experienta de viata umana personala, pe care doar o traiesti, cand sufletul iti canta de bucurie, mintea ti-e plina de optimism si dragostea iti cuprinde inima…
Fericirea nu o poti explica, deoarece nu este o senzatie, ci o stare de constiinta, in care traiesti o pace si o armonie intre gandirea, sentimentele, vointa si corpul tau .
cu stomacul, cu creieru, cu plamanii…
In aceste momente din viata mea, cand am ajuns la starea de multumire sufleteasca deplina si traiesc elixirul „bucuriei mantuirii”, inteleg prin „fericire” ca este o stare fizica, spiritruala, emotionala, intelectuala la care ai ajuns si simti permanent o bucurie si o multumire pe care nu cauti s-o explici, ci o simti, cand esti plin de sanatate sau cand corpul ti-e bantuit de slabiciunea unor boli ce-ti ataca nu numai carnea si oasele, inima, plamanii, ficatul, rinichii si celelalte organe vitale din „uzina” data tie, ca o casa de lut si de imprumut, ci si sufletul ce-ti ramane aninat in speranta credintei in Cel ce te-a creat unicat, ca sa ramai in picioare si cand ceva te doare, iar zambetul din tine nu este alterat, ci ramane real - asa cum ai fost creat in original: frumos, optimist, luminos, plin de bucurie, multimit, senin - pentru eternitate – deci si pentru viata pe acest pamant. De esti sarac sau mai bogat, satul sau flamand, tanar sau batran, ramai optimist!...
Am citit undeva ca „fericirea nu are memorie”. Aceasta propozitie afirmativa simpla exprima un adevar profund. Micile bucurii nu fac fericiri, ci sunt doar utopii ce ni le fixam in memorii ca multumiri, din viata traita, acum, sau candva. Adevarata fericire este un elixir al credintei in Dumnezeu, cand simti in sufletul tau o bucurie permanenta ce vine de Sus si esti inundat de dragoste divina in inima ta, care-ti schimba vechile dorinte si prioritati de viata. Elixirul fericirii il gasesti doar in dragostea lui Dumnezeu ce o simti renascuta in sufletul tau, iar credinta iti intareste vointa sa fii ascultator de Cuvantul Sau si de poruncile Lui sfinte. Starea aceasta de beatitudine o traiesti doar cand ai armonie in inima, multumirea cu ce ai, echilibrul in credinta neclintita in Dumnezeu si o constiinta inflorita sub razele de lumina si caldura divina, care te transforma in om al lui Dumnezeu, parte din corola de minuni a lumii, „sarea pamantului”, „lumina lumii”, „o cetate asezata pe un munte”, vestitorul de vesti bune si semanatorul de valori sfinte, intr-o lume bizara si intoarsa pe dos, in care multe trasaturi bestiale au devenit - pentru multi oameni – reale.
Lasa-ti sufletul sa infloreasca in bucurie, in armonie si fericire! „Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine”, caci Dumnezeu ti-a pus un giuvaier viu, plin de bucurie, in templul tau de pamant, ca sa ai un scut sa nu vopsesti peste rugina, ci sa-ti pastrezi sufletul mereu in lumina… Ai uitat, ca si tu esti creat un unicat, ca sa fii deplin multumit si prin credinta sa ajungi fericit la punctual final de biruinta?
