Iartă-mă!

Doamne, iartă-mi indiferenţa, nepăsarea,

Iartă-mă că de multe ori

primele gânduri, prima privire

a fost pentru lume!

Am dat lumii dimineţile,

ceasurile pe care le puteam umple de binecuvântări,

clipele când puteam fi cu Tine;

am risipit orele cele mai de preţ,

cele mai frumoase, mai limpezi,

ca să-mi văd de ale mele...

Când Tu, cu ochii trişti mă priveai,

Cu braţele-ntinse, iubitoare mă chemai,

dar... nici o importanţă nu-Ţi dădeam,

ci, doar privindu-Te în grabă

Ţi-am zis că am de rezolvat

probleme multe, şi-apoi...

sper să-mi fac timp de-a sta noi doi!

Când m-am întors... o, ce puţin

aveam ce-Ţi da, doar....

ce-a rămas!...

Nu m-am lăsat atinsă de roua Ta,

De roua dimineţii binefăcătoare,

ci am ales să servesc lumea-ntâi

şi-apoi, resturile le-am adus la Tine!

Privesc în urmă şi îmi pare rău,

şi vreau acum sa iau aminte:

întotdeauna primul gând,

primul cuvânt să fie: Dumnezeu

iar prima mea privire

să o îndrept spre Tine!

Doresc sa încep ziua cu Tine!