joi, 12 septembrie 2013

unde e speranta ta?


…ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului...” Psalmul 71:20
Dumnezeu e Cel ce nu lasă pe om acolo unde a căzut, în adâncuri.
Când mă gândesc la expresia „ajuns în adâncurile pământului” mă gândesc la ce e mai rău, la locul cel mai de jos, de unde nu mai ai putere să te ridici, unde nu ai vrea să te vadă nimeni că ai ajuns.
Poate uneori trecem prin astfel de momente, prin încercări sau poate prin căderi atât de adânci încât sufletul nostru ajunge în adâncurile pâmântului şi speranţa se risipeşte, sclipirea din ochi nu mai este, nădejdea unor zile mai bune e uitată şi frica, disperarea, lanţurile păcatului te strâng atât de rău că nu mai ştii gustul aerului proaspăt.
Acolo, când poate nici prietenii nu ştiu cum să te ajute, sau când nici nu mai sunt lângă tine, vine Dumnezeu. El promite să te scoată de acolo, din adâncurile pământului. 
Nu e un loc prea jos pentru El, nu-i este ruşine de tine, nu se teme de ce vor spune alţii dacă se apropie de tine....El vine, cu blândeţe, paşii Săi îi poţi auzi cum se apropie....se apleacă spre tine, te priveşte, îşi intinde mâna Sa puternică şi te scoate din mocirlă. Îţi redă speranţa pierdută, lumina Sa te pătrunde, nădejdea că vei fi cu El în slava unde nu vor mai fi greutăţi te face să zbori. 
Mângâierea Lui, îmbrăţişarea Lui tandră, grija cu care îţi leagă rănile, toate te fac să te simţi iubit cu adevărat. 
Mai este ceva ce-ţi poţi dori?
 Mai este ceva după care să râvneşte! 
El este împlinirea şi El e Dumnezeul puternic, dar sensibil, mânios şi totuşi ştie să se poarte cu delicateţe, gelos, dar care te lasă să alegi tu, iubitor, dar totuşi drept!
Abiel unde e speranta  ta?


Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei