-Ce apreciezi la o fată? îl întrebă ea la un moment dat, cu un zâmbet în colţul gurii. Dacă o invitase, pesemne că văzuse la ea ceva care îl atrăsese. El, un pic gânditor îi răspunse:
-Să fie feminină. Prin asta înţeleg un anume mod de a fi, de a se îmbrăca, de a se purta. O stare care să transmită graţie, mister, eleganţă.
-Hmm…Nu e lucru uşor ce ceri, monsieur, să ştii, îl tachină ea.
-Da, aşa e. Dar cred că fiecare femeie poate fi feminină, deşi nu orice femeie este.
-Şi altceva? spuse ea.
-Caut pe cineva care să mă „înalţe” şi nu să mă „coboare”, continuă el. Cred că influenţa unei femei e puternică în viaţa unui bărbat, fie într-o direcţie bună, fie într-una rea. Mult mai puternică decât crede el. O femeie îl poate înnobila, zidi, „înălţa”, sau din contră.
-Dar tu oferi ceea ce pretinzi? îl întrebă ea, un pic surprinsă de răspunsurile lui.
-N-am zis că pretind…ştii, cred că în dragoste nu trebuie să pretinzi nimic, însă trebuie să ceri şi implicit să oferi ceea ce ceri. Cu alte cuvinte, să ai anumite aşteptări de la celălalt. Şi în primul rând de la tine însuţi.
-Mi-ar mai plăcea să fie o persoană care să „scoată” tot ce e mai bun din mine, continuă el. Atunci când apreciezi cu adevărat o persoană, când îi transmiţi prin cuvinte şi fapte că ai încredere în reuşita ei, când îi rămâi alături indiferent de greutăţi sau eşecuri, când ştie că poate conta pe tine în orice situaţie, acea persoană poate realmente „muta munţii”. Oricât de mari ar fi greutăţile pe care le întâmpini, dacă există o persoană care ţine cu adevărat la tine, le vei depăşi. Crezi asta?
-Da, spuse ea, e mult adevăr în ceea ce spui. Dar unde mai întâlneşti astăzi o astfel de dragoste? Pare ideală.
Aprecia deschiderea lui, care se vedea că vine nu din dorinţa de a o impresiona, ci din adâncul inimii, din acel loc al confesiunilor unde nu poţi ajunge decât dacă ţi se deschide uşa şi eşti invitat înăuntru. Iar el tocmai asta făcuse: îi deschisese uşa şi o invitase să păşească înăuntru.
-Apreciez simţul umorului, continuă el. Îmi place umorul fin, inteligent, subtil. Nu sunt de acord cu acel umor care îl jigneşte pe celălalt, care îl înjoseşte sau îl face să se simtă inferior.
-Dar ce zici de flirtul care utilizează umorul? îl întrerupse ea.
-Deşi se spune despre flirt că e dăunător, mi se pare că umorul e o „armă” care poate cuceri pe oricine. A flirta folosind un umor de calitate nu e totuşi la îndemâna oricui. Se spune că poţi să-ţi dai seama dacă o femeie îl place pe un bărbat după cât de mult râde la glumele lui. Cred că e ceva adevăr în vorbele ăstea. Ceva mai mult.
Ea avea un păr lung, uşor ondulat, iar briza serii se juca de-a v-aţi ascunselea cu el.
-Mi-e puţin frig, zise ea la un moment dat. Hai să luăm o băutură caldă, să ne mai încălzim.
-Hai! îi răspunse el, zâmbindu-i. În preajmă era o ceainărie drăguţă, Bernschutz.
-Intrăm aici? Pare un loc plăcut, veni propunerea lui.
-Da, mi-ar plăcea, zise ea.
Lista ceaiurilor din meniu era bogată, însă amândoi se opriră aproape simultan asupra unui ceai cu şofran, bucăţi mărunte de portocală şi rooibos. Descrierea ceaiului făcea trimitere la un apus de soare în savană. Erau departe de Africa, dar totuşi aproape de ea, în timp ce savurau acest ceai gustos. Tăcură o vreme, sorbindu-l.
-Mi se pare special acest băiat. De mult timp nu m-am mai simţit atât de bine în compania cuiva de sex opus, gândi ea. Cred că are acel „ceva” pe care îl caut. E tandru, inteligent, cu simţul umorului, responsabil, îndrăzneţ, ştie ce vrea de la viaţă, are gusturi bune, caută să se dezvolte permanent, are planuri pentru viitor…Cred că începe să-mi placă. De fapt, mi-a plăcut de la începutul discuţiei. Nu mi-a luat prea mult timp să-mi dau seama din ce „aluat” e făcut.
-Cum e? zise el, întrerupând-o din reverie.
Ea îi zâmbi şi gândindu-se şi la imaginea pe care tocmai i-o „creionase”, răspunse:
-Mmm…e bun, e foarte bun!
-Mă bucur că îţi place, continuă el.
-Asta e tot ceea ce cauţi la o femeie? îl întrebă ea din nou.
-Nu e tot. Mai apreciez simplitatea, modul cum gândeşte, timiditatea îmbinată cu îndrăzneala…Şi, am lăsat la urmă ceva ce consider foarte important: mi-aş dori să-L iubească pe Dumnezeu. Mai mult decât pe mine.
Această ultimă afirmaţie i se păru fetei de-a dreptul surprinzătoare. Chiar nu se aşteptase la aşa ceva. Oare nu căutăm cu tot dinadinsul ca persoana iubită să ne pună pe noi pe primul loc în viaţa ei? Ca noi să fim centrul în jurul căruia ea să graviteze?
-Hai să mergem acum, îi şopti el. Timpul se pare că a uitat de noi şi noi la rându-ne de el. Să ştii că mi-a făcut plăcere să-ţi împărtăşesc din „tainele” sufletului meu.
-Promit că le voi pune într-un loc special în inima mea şi nu-ţi voi da decât ţie dublura cheii, veni răspunsul ei.
-Aşa să faci, să le pui acolo unde ai pus şi „portretul”, îi zise el zâmbindu-i cu subînţeles.
Fata se îmbujoră, dându-şi seama că el îi pricepuse gândurile. Însemna deci că imaginea corespundea cu realitatea.
