Primul lucru care trebuie remarcat despre Rusalii este ca sunt o sarbatoare de ”duminica”. Cea de a cincizecea zi, este un multiplu de 7 plus inca o zi, ceea ce o face sa cada intotdeauna nu in Sabat, ci in cea ditai zi a saptamanii. Prin aceasta, Rusaliile Vechiului Testament sunt dovedite ca o anticipare a harului care ne-a venit odata cu Noul Testament.
Al doilea lucru pe care-l remarcam este ca Rusaliile au marcat abilitatea de a scoate Evanghelia din granitele stramte ale iudaismului, pentru a o raspandi la toate neamurile de pe fata pamantului. Abilitatea de a vorbi in limbi noi a marcat cu “foc si cu vant” ca se intra intr-o dispensatie noua, acea a mantuirii duse pana la marginile pamantului.
Cum ar trebui sa sarbatorim amintirea unei astfel de zile?
In nici un caz cu o naiva asteptare a unei repetaria ei in fiecare an calendaristic. Rusaliile au fost o “poarta” prin care s-a trecut acum doua mii de ani, nu o destinatie la care trebuie sa ne tot intorcem. Bisrica nu traieste privind inapoi, ci aruncandu-se spre ceea ce este inainte in implinirea plenara a planului divin.
De Rusalii aniversam bunatatea lui Dumnezeu venita peste noi: “Caci fagaduinta aceasta este voi, pentru copiii vostri wsi pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39).
De Rusalii aniversam importanta venirii Duhului Sfant pentru formarea Bisericii, pentru nasterea noastra din nou si pentru imputernicirea noastra sa vestim Evanghelia. Odata cu Rusaliile am intrat in “epoca puterii venite de sus” (Fapte 1:8). Rusaliile ne aduc aminte ca, in afara Duhului Sfant, nu exista in noi nici un fel de resurse suficiente pentru implinirea misiunii noastre crestine.
De Rusalii ne aducem aminte ca ne apropiem cu pasi mari de vremea sfarsitului. Traim deja “ultimele zile” si Domnul nostru poate reveni oricand. Se cade cu atat mai mult sa ne luam chemarea si lucrarea in serios: “Sa stie bine dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Christos pe acest Isus si noi toti suntem martori ai Lui” (Fapte 2:32,36)
.În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
