„Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
Mă gândeam zilele acestea la copii.
Eşti cu ei în camera de zi, şi te joci cu ei.
EI sar pe tine, se tăvălesc pe jos împreună cu tine.
Tu îi porţi în spate ca un căluţ, îi îmbrăţişezi, vă îmbrânciţi unii pe alţii, râdeţi fericiţi!
Tată împreună cu copiii.................
Apoi, interesul copiilor în joaca cu tine scade; au maşinuţe teleghidate şi trenuleţ electric, cadouri noi nouţe primite de crăciun.
Apoi, interesul copiilor în joaca cu tine scade; au maşinuţe teleghidate şi trenuleţ electric, cadouri noi nouţe primite de crăciun.
Şi copiii uită de tine şi se concentreză asupra jucăriilor lor ca şi când tu nu ai fi prezent!
Dar faptul că ei nu „percep” prezenţa ta, sau faptul că ei nu îţi acordă interes te face absent?
Nicidecum!
Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său niciodată!
Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său niciodată!
Nu i-a mai vorbit poporului vreo 400 de ani pentru că poporul a prefrat să se „joace cu focul” când a uitat de Dumnezeu şi s-a concentrat asupra idolilor mai noi sau mai vechi aduşi de civilizaţiile de primprejur.
A lăsat poporul să vadă cum e când îţi vezi de treburile tale şi uiţi total de Domnul.
Şi astfel, poporul s-a cufundat nu doar într-o tăcere tulburător de înspăimântătoare din partea lui Dumnezeu, ci şi într-o aşteptare (unii cel puţin) care părea să nu le mai aducă niciodată lumina de la capătul tunelului!
Dar Dumnezeu era prezent acolo, în „camera de zi” a poporului, locul în care-şi duceau ei existenţa.
Dar Dumnezeu era prezent acolo, în „camera de zi” a poporului, locul în care-şi duceau ei existenţa.
Prezent la activităţile zilnice, prezent la gândurile lor, la simţămintele inimilor lor.
Luînd act şi notă de tot ce se întâmpla.
De aceea cântarea lui Zaharia nu vorbeşte despre venirea lui Dumnezeu la poporul Său, ci despre cercetarea pe care i-o face Dumnezeu.
Ioan Botezătorul a venit în puterea şi Duhul lui Ilie, Dumnezeu cerceta pe poporul Său.
În paralel cu cercetarea prin Ioan Botezătorul, Dumnezeu pregătea la numai 6 luni distanţă, o cercetare atât de măreaţă, de puternică şi completă, încât ar fi zburat minţile şi celui mai îndrăzneţ şi avangard dintre muritori:
-Dumnezeu vine intre între oameni, identic cu un om, pentru a fi cu, şi printre noi.
Astfel cântarea lui Zaharia din versetul de mai sus are cele două dimensiuni dacă vreţi a faptelor lui Dumnezeu vizavi de poporul Său:
Astfel cântarea lui Zaharia din versetul de mai sus are cele două dimensiuni dacă vreţi a faptelor lui Dumnezeu vizavi de poporul Său:
- îi cercetează prin Ioan,
- îi răsumpără prin Christos.
Eu mă bucur de cercetarea lui Dumnezeu!
Eu mă bucur de cercetarea lui Dumnezeu!
Când Duhul Sfânt îţi încălzeşte inima şi simţi că iubeşti şi eşti iubit, că Domnul e aproape, că te călăuzeşte, te mângăie, îţi vorbeşte.
”Simţi„ că rugăciunile ţi-s ascultate şi este o stare de forfotă divină în adunare…
Ai vrea ca cercetarea lui Dumnezeu să nu mai plece niciodată!
O, dar răscumpărarea este mult mai profundă decât cercetarea!
Prin răscumpărare, tu ai şansa unei vieţi total noi şi schimbate!
Răscumpărarea te scapă de ceea ce eşti tu în realitate şi te face o fiinţă nouă.
Cercetarea te încălzeşte, răscumpărarea te transformă.
Din starea de cercetare poţi cade înapoi în starea de… ne-cercetare -nepăsare!
De răscumpărare nu poţi scăpa, că te face o fiinţă nouă!
Te scoa te din întunericul în care obişnuiai să trăieşti pentru a te pune în lumina vieţii.
Te face o făptură nouă.
Răscumpărarea este de preferat cercetării.
Aş dori la acest Crăciun ca Domnul să răscumpere pe cât mai mulţi oameni!
Şi măcar unii dintre să fie cercetaţi (deocamdată) prin viaţa noastră!
