Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.
Textul de mai sus poate fi interpretat în fel şi chip. Am auzit pe unii predicatori spunând că „învăţătura apostolilor” este pusă în capul listei deoarece ea este cea mai importantă, iar „rugăciunea” e pusă la urmă pentru că ea este mai lipsită de importanţă. „Sola Scriptura” (sau ceea ce predică predicatorii de culoare local-denominaţională) a înlocuit în mare parte rugăciunea; aceasta a devenit un fel de cenuşăreasă a „programelor” bisericilor de astăzi.
Apoi, cu descoperirea timpului de „închinare”rugăciunea nu mai face parte din „timpul”nostru; ea este şi aşa doar un mijloc de aducere la cunoştinţa lui Dumnezeu a nevoilor noastre de fiecare zi!
Plictisitoare, obositoare, somnifer în toată puterea cuvântului, rugăciunea a devenit aproape inexistentă în bisericile noastre; iar unde există e doar un ritual. Cinci plecări pe genunchi şi-un stat în picioare, după o reţetă răsuflată: „prima rugăciune pentru iertarea păcatelor personale, a doua rugăciune pentru ziua de astăzi şi ca să avem cuvânt fain, a treia rugăciune pentru bolnavi, a patra rugăciune pentru România sau ţara în care locuim şi a cincea, în picioare pentru tranziţia de la „ceasul de rugăciune” în care ne-am rugat în total 10 minute, am cântat alte 10 şi s-au dat „îndemnuri” de către dornicii după amvon care trebuie rotiţi periodic pe la pupitru ca să nu se supere pe păstor timp de restul minutelor din „ceas” către alte ceasuri de programe mai uşurele: cor, fanfară, şi tras pe sfoară.
Sună familiar? Da, pentru că este!
Rugăciunea în adunare suferă numai pentru că suferă mai întâi rugăciunea personală din cămăruţă. Aceea lipseşte de obicei când nu avem un examen de dat, o călătorie de făcut sau o vizită la medic cu o durere nediagnosticată în coşul pieptului. În rest, de ce să ne rugăm? Şi mai ales, pentru ce? Că pâinea cea de toate zilele ne-o câştigăm singuri, cu păcatul nu mai avem problemă că nu ne mustră conştiinţa moartă iar ispita…
Ce e aia ispită? Că femeia cu ţâţele goale de pe plajă nu ne mai deranjează, episodul telenovelei în care unu se culcă cu toate şi una cu toţi îl urmărim cu zâmbetul satisfăcut pe feţele noastre, revistele de la tarabă cu ultimele năzdrăvănii a lui Tom Cruise şi Katie Holmes sunt biblia noastră cea de toate zilele… ce ispite? ce-s alea?
Tare aş mai vrea să se întâmple ceva, nu ştiu ce, care să transforme viaţa noastră de rugăciune atât acasă cât şi în adunările noastre! Doamne, adu o trezire şi adu-o cât mai curând!
